Creșă

  • Print

Sediul nostru din Zona Drumul Sării este o instituție privată de învățământ ante-preșcolar și școlar ce oferă cu profesionalism și devotament primele noțiuni ale procesului instructiv educativ începând de la 6 luni - 1 an până la 5 -6 ani în cazul grădiniței. 

 

Sediul dispune de:

 - curte - exterior - spațiu de joacă de maximă siguranța și confort, prevăzută cu jucării specifice vârstei;

- pătuțuri cu saltele ortopedice, măsuțe speciale de mâncat, sterilizatoare, grupuri sanitare conform taliei copilului, jucării și materiale subordonate regulilor de autorizare;

- asistență medicală/psihopedagog și kineto-terapeut în cadrul creșei.

 

Alimentația urmărește standardele unei diete echilibrate adaptate standardelor specifice vârstei și unor situații particulare: sugari, copii cu alergii, copii cu regim vegetarian, ținând cont de sfaturile medicului nutriționist care ne întocmește meniul săptămânal. 

 

Mediul educațional: încă de la această vârstă fragedă copilul beneficiază de mediu cu predare bilingv, prin joc și comunicare. Punem accentul pe dezvoltarea fizică emoțională, psiho-senzorială, activități sportive de dans și gimnastică, activități de educarea limbajului, ca instrument cognitiv de comunicare eficientă. Adultul, educator specializat, intră în contact cu copilul dezvoltându-i autonomia necesară, ajutându-l, construindu-i un mediu cald, calm și afectuos, care poate fi un substituent al familiei. Părinții vor primi informări periodice în scris despre evoluția copilului și gradul de dezvoltare psihomotorie a copilului și a stării lui de sănătate.

 

Grupele sunt alcătuite în funcție de vârstă, din 6 pâna la 10-12 copii, sub îndrumarea personalului calificat educator-puericultor și cu îngijirea personalului auxiliar cu experiență.

 

Alte observații:

  • Nu sunt incluse în costurile creșei: pamperși, șervețele umede/uscate, ceaiuri, lapte praf.
  • Sunt incluse activitățile de dezvoltare a limbajului, de masaj, de îngrijire.